La inceputul anilor 90, proaspat eliberati de sub nebunia cizmarului, era vremea in care la TV se dadea serialul german tradus ca “Mostenirea Famliei Guldengurg”.
Multi ani m-a obsedat o scena de cearta conjugala in care o tipa il scoate pe sotul adulter din casa, aruncandu-i toate lucrurile la gunoi. Individul si le recupereaza din tomberon (puse toate in pungi negre, de plastic), le tranteste in porbagaj si pleaca. Ma frapa posibilitatea asta, de a recupera din tomberon ceva pe care sa poti folosi si ma gandeam la containerele noastre.
La noi gunoiul menajer se strangea intr-o galeata, cu capac, sub chiuveta.
Cand veneam de la joaca, o gaseam scoasa in fata usii. Nu trebuia sa mai intreb, stiam ce se doreste.
Coboram scarile cu galeata in mana si faceam cele cateva sute de metri pana la containerele care adunau gunoiul pentru tot cartierul.
Iarna ii invidiam pe cei care locuiau in vecinanatea lor (peste drum de intrarea in bloc) pentru ca nu indurau frigul si mocirla decat scurt. Uitam de invidie vara, atunci cand prezenta containerelor se simtea de la o distanta considerabila. In jurul containerelor era o supa urat mirositoare, de la toate scurgerile lucrurilor pe care oamenii le aruncau la gunoi. Baltea acolo, zi si noapte, saream peste ochuirile acestei veritabile supe primordiale din care, in orice clipa, ma asteptam sa se nasca niste monstri hidosi, urat mirositori.
Uneori prindeam momentul in care muncitorii de la salubritatea veneau sa inlocuiasca pe cel plin cu cel nou. Masinile soioase, mirosind a gunoi, se strecurau tremurand din toate incheieturile, prin drumul desfundat, pana aproape de containere. Urma apoi o operatiune migaloasa prin care cobtainerul gol era descarcat, balanganindu-se, langa cel plin. Apoi soferul facea cateva manevre pentru a se pozitiona corespunzator fata de cel plin, preluandu-l cu tot cu incarcatura inmiresmata si ducandu-l naiba stie unde.
Intr-o vreme, dupa anii 90, a aparut nevoia unui al doilea container. Bogatia gunoiului a atras cautatorii in gunoaie. Patrupezi si bipezi impreuna, scormoneau prin gunoaie, cautarea lor scotand afara gramezi de dimensiune considerabila.
Sa golesti galeata devenise o expeditie de descoperire a drumului cel mai putin mizerabil. Calcam pe varfuri, ma rasuceam, faceam echilibristica si, cu o mana, goleam galeata.
Inevitabil, inainte de a intra in scara, trebuia sa opresc la robinetul din fata blocului, pentru a curata, atat galeata cat si incaltarile de noroiul prins de ele pentru ca, in imensitatea lor pricepere administrativa, potentatii zilei au reusit sa faca in asa fel incat apa sa nu urce la etajul 3 decat noaptea.
Urcam apoi cu o galeata umeda, inca mirosind a gunoi, pentru a-si prelua locul sub chiuveta.
You must be logged in to post a comment.