Posted by: zaqk | November 8, 2018

Urari de bine

Protipendada mereu isi cauta de sanatate la Paris si Viena. Cei de aici, ramasi la voia sortii, nu au avut de ales decat sa se descurce cum pot. Ierburi, medici slab pregatiti – daca erau si aia – si, in general, asteotau sa treaca. Ei nu iis permiteau sejururi de vindecare in statiunile europene. Era nevoie de bani pe care nu ii aveau.

Nu s-a schimbat prea mult in domeniul asta in ultimul secol, in ciuda statului social pe care am incercat sa il construim in diferite forme. Acum avem acces si la echipamente, putem sa ne scolim medicii, dar nu ne pasa, furam banii pe rupte. Chiar cei din sistem, care sunt primii afectati, in sensul ca nu isi fac treaba corespunzator. Ca atare nu e de mirare, atunci, ca unul din saluturile preponderent folosite este “Sanatate”. Ca-i mai buna decat toate.

Pentru un spatiu homofob, avem destule injuraturi cu tendinta. Futu-te-n cur! Te fut in cur pe ma-ta! Ai zice ca, daca nu ne plac gheii, ne-am feri de asocierea cu ei, dar functioneaza exact pe dos, cu tentatia fructului oprit.

Ambele mentioneaza specific sexul anal si, ambele sunt la fel de ambigue, nefiind clar cui i se adreseaza. Este un el, este o ea? Autorul nu s-a mai deranjat sa specifice acest lucru, lasand la latitudinea auditoriului sa vada ce si cum. De remarcat este faptul ca, in ciuda homofobiei mentionate, aceasta injuratura nu este degradanta decat pentru cel vizat, ducand cu gandul la romanii antici care, in relatiile homosexuale, ii avantajau pe cei care dadeau, nu pe recipienti, care sufereau oprobriul public. Adica homosexuali putem fi, dar sa fim aia activi, nu pasivi. Ceea ce functioneaza doar intr-o societate in care ai membrii de categoria I si de categoria a II-a, pe care poti sa ii futi in cur si de care sa nu iti pese decat in momentele de placere carnala.

Insa, cand ma uit la ce face majoritatea politica acum, bag de seama ca suntem toti, pentru ei, de rang secund. Si cred ca au si poze cu noi!

Advertisements
Posted by: zaqk | October 19, 2018

Incompetenta autoritatilor mai da o lovitura

Sau “Criteriul principal de angajare la stat este capacitatea de a veni cu solutii care sa incurce pe toti, ca sa stie contribuabilul ca noi suntem aici si muncim pentru el, incurcandu-l in fiecare zi pentru ca, daca nu e constient cetateanul de existenta noastra, atunci noi nu mai avem sens asa ca facem rapoarte la rapoarte si cerem stampile pe stampila si semnaturi si contrasemnaturi, numai sa ne aflam in treaba”.

Deja de vreo 2 zile circula informatia conform careia ANAF va pune pe pe tinerii casatoriti sa dea cu subsemnatul privind cheltuielile suportate cu ocazia fericitului eveniment si, care, prin aceasta mixtiune in inceputul vietii impreuna a celor doi, vor (ANAF) sa il faca de cacat. Parca imi si imaginez cum a fost sedinta in care a venit seful de la ANAF, dupa ce si-a primit papara de la guvernul Dragnea Dancila ca nu a adus suficienti bani la buget pentru petrecerea iresponsabila a guvernului. Cu parul ravasit, ochii obositi, hainele mototolite, a pus pe masa necesarul de bani ai tarii pentru veniturile romanilor (adica pensionarii si angajatii statului, ca de privat ii doare drept in cur pe toti). Si le-a spus: baieti, trebuie sa facem asta, ca altfel nu ne mai primim banii de salarii si de papa si de vacanta la greci si de mita la spitale si de mita la colegii nostri, angajati ai statului. Si atunci s-au pus toti pe ganduri, unul se scobea in nas, altul se scarpina in ureche si, in cele din urma, ala care se scarpina in cur – ca doar de unde ar putea veni o astfel de idee decat de acolo – a venit cu ideea minunata de a ii intreba pe tinerii casatoriti de unde au achizitionat serviciile si cat au platit. Ma gandesc – nu afirm nimc, nu dau cu parul – ca individul care a gandit chestia asta e vreun fost securist, obisnuit cu rapoartele de genul asta: unde am fost, cu cine am fost, cat s-a platit, cine a platit, cine ce a zis samd.

Treaba e asa: ca programator, stiu cum e. Am lucrat pe cod vechi de 10-15 ani, e asa de mult de pus la punct, implicatiile sunt enorme asupra functionalitatii codului, asa ca, uneori, presat de timp si de costurile implicate, te uiti si cauti punctul in care poti interveni cel mai eficient pentru a repara rahatul. Nu este cel mai grozav, ideal ar fi sa iei la pila totul si sa faci din tractor, Solenza, dar asta e. Asa vad ca functioneaza si ANAF.

INSA.

ANAF nu trebuie sa lucreze ca un programator. ANAF are obligatia sa fie eficient, fara ca noi sa stim de el. El trebuie sa fie organizatia aia care ii incurca doar pe aia de nu isi platesc taxele. Altfel, relatia cu ANAF-ul trebuie sa fie asa: o data pe an, o scrisoare frumusica, politicoasa, in care ti se spune ca ai de plata atat pana la data de. Dar asta numai daca AI de plata si daca, pana la trimiterea foii, nu ai platit deja. Asta ce inseamna? Ca daca scrisoarea e trimisa marti seara la 20, sa se ia in calcul toate platile facute pana marti seara la 19:59:59.9999.

Daca ne incurca zilele, daca trebuie sa dai declaratii, atunci cineva, acolo, la ANAF, nu face treaba buna. Parerea mea este ca aproape toti nu fac treaba buna, dar poate sunt doar eu mai pretentios si spun asta pe propria mea piele pentru ca, din o interactiune cu ANAF-ul, am 100% amintiri neplacute. Si nu aveam de platit decat 7 lei la trezorerie…

Asadar, ce anafura ma-sii de ANAF cauta sa ii intrebe pe miri unde si-au cheltuit banii si daca au primit ei bon fiscal? ANAF-ul are pretentia ca eu sa pastrez toate bonurile fiscale, ever? Pai le primesc si le bag in buzunar si apoi le arunc la un loc cu alte zeci de kilograme de reciclabile pe care le producem, inutil, anual. Asadar nici nu as putea sa dovedesc si nici nu mi-as aduce aminte de unde si cand am primit un bon.

Nu. ANAF-ul trebuie sa isi bage mintile-n cap si sa se mai scarpine o data in cur si sa aplice solutiile corecte.

Casele de marcat conectate la ANAF sunt intarziate pentru ca, nu?, onor ANAF-ul nu si-a pus la punct infrastructura. Nu ca nu ar fi stiut, dar, de ce sa ne chinuim sa facem la vreme cand mai putem sa o duce o periaoda, asa, intre 2 luntri.

ANAF-ul sa ii verifice pe aia de sunt suspecti de neplata taxelor, nu sa ma ia pe mine la intrebari daca am platit si cat si cum.

Posted by: zaqk | October 19, 2018

Muieti-s posmagii

Studiu de caz. Anuntpe FB despre un loc de munca in Germania. Detalii minime, unde, ce. Pentru mai multe detalii doritorii sunt rugati sa sune la un numar de telefon unde vor fi intampinati in limba romana (scrie in anunt).

Apar doua comentarii, scurte, identice: “detalii”.

Tara analfabetilor functionali atata a putut produce. Indivizi care nu sunt capabili a urmari niste instructiuni simple.

Posted by: zaqk | October 4, 2018

Cum am devenit activist LGBT

Pot martusiri sa nu m-a preocupat niciodata soarta LGBT. Adica, treaba fiecaruia ce si cu cine si unde. Din punctul de vedere al speciei, sunt o pierdere. Specia vrea sa supravietuiasca si are nevoie de fiecare membru al ei capabil de a se reproduce, sa o faca. Ei reprezinta material genetic pierdut (desi unii gasesc solutii de a crea urmasi!). Pe de alta parte, tinand cont de succesul nostru ca specie, succes care este pe cale sa ne ucida, poate fi raspunsul speciei la pericolul in care se afla. Facandu-i pe cei de acelasi sex sa se iubeasca, reduce populatia reproducatoare, care incarca si mai mult nota de plata a planetei.

Sa ne fie clar. Referendumul nu e pentru dreptul lor de a se casatori. Nici pentru a ne proteja copii de pericolul de a fi adoptati cu forta de un cuplu gay si, eventual, pervertit prin abuz la caile lor. Nu exista acest pericol. Un parinte gay (casatorit sau nu cu alt gay) pentru copilul lui de acelasi sex este acelasi pericol ca si un parinte heterosexual pentru copilul de sex opus. Pentru ca anormala este o diferenta de zeci de ani intre parteneri, deoarece instinctul de parinte ne schimba sentimentele fata de cei mai tineri decat noi.

Referendumul este pentru a satisface dorinta unora de a pune pumnul in gura celorlalti. Unii vor stabili ce este normal si ce nu. Imbarbatati de reusita probabila si foarte posibila, vor continua apoi cu altele. Primul vizat: avortul. Din nou, nu sustin avortul, consider ca este o varianta respingatoare de contraceptie – ca unele asa vad lucrurile – insa vad utilitatea lui. Discutam de avort terapeutic al carui rol este de a pune capat chinurilor unei familii cand produsul de conceptie nu e viabil. Cred ca suferinta parintilor este mult mai mare sa li se nasca urmasul si sa il vada chinuindu-se, sa il vada si murind, decat sa mearga pe calea avortului. Si da, discutam de avort si ca ultima masura pe care o tanara care s-a luat prea mult dupa hormoni o poate lua pentru a nu-si distruge viitorul. Da, e regretabil, dar e si foarte usor de evitat prin educatie sexuala.

Ce va fi dupa aceea? Alegeti. Un pamflet pe FB zicea de ochelaristi, ca nu e natural sa ai ochelari. Ca nu ne nastem cu ochelari. Il putem contrazice? Nu. Vaccinul? Complet artificial. Marko Bela zice, intr-o postare pe FB, ca poate urmatorul pas este reprezentat de scolile maghiare. Putem afirma cu siguranta ca nu? Nu putem.

Orice libertate de acum, pe care o luam de-a gata, poate fi in viitorul apropiat pusa in pericol pentru ca o mana de bigoti, care nu inteleg si se tem de progres, vor sa nu schimbam nimic.

Asa ca daca sustin casatoria gay, o fac pentru mine si pentru libertatea copiilor mei de a isi trai viata cum considera ei, in limitele bunului simt, nu in limitele impuse de unii care nu pricep nimic in jurul lor si care vor ca toti sa fim plati, pe-o forma.

Posted by: zaqk | September 16, 2018

Unde greseste offline-ul

Am venit in magazin cu temele facute. Cautasem inainte pe internet produsul si doar nevoia de a-l avea AZI m-a adus la magazin.

“Buna ziua, ma intereseaza aparatul asta […]” Incep eu discutia cu doamna de pe raion. In 30 de secunde am aflat ca produsul nu este pe stoc – se poate aduce pe comanda in X zile – dar ca imi recomanda produsul celalalt, similar, dar cu niste functionalitati in plus si, evident, putin mai scump. M-am lasat convins, am luat aparatul si am pornit spre case. Gasesc una goala, ma intampina o domnisoara semi-adormita (o fi fost in club seara trecuta), scaneaza produsul, platesc – contactless, ca bancile au gasit solutia pentru a plati mai repede – bag pinul si dau sa plec. Imi aduc aminte de garantie si emit ipoteza ca e pe baza bonului. Domnisoara spune: “Ah, trebuie sa mergeti pe raion, la colegul care v-a dat podusul.”

Hmm, imi zic. Bine. Asta e. Merg.

Ma duc pe raion, gasesc doamna, dar nu ea imi face garantia. Pornim sa gasim un coleg care e responsabil de garantii. Il gasim, e ocupat cu alt client, ii arata niste saci de aspirator. Astept 2 minute. Deja mi se face cald, transpir din abundenta sub luminile nenorocite din magazinele astora.

Tipul se elibereaza, ma ia in primire. Se uita pe bonul care confirma ca am platit. Se cauta de cutter, il gaseste pe sub noste foi, se munceste putin sa taie ambalajul pentru a ajunge la certificatul de garantie. Il gaseste, se duce la calculator, bate ceva in tastatura, copiaza ceva de pe ecran pe certificat si apoi se intoarce catre mine. Imi cere semnatura intr-un colt, impacheteaza – oarecum – la loc produsul si mi-l da in mana. Multumesc si dau sa plec, isi aduce aminte de ceva: “Trebuie sa mergeti la casa sa va stampileze aici” si imi arata coltul stanga-jos al foii.

Deja situatia e de banc. Ala cu militieni, in care unul stie sa citeasca, altul sa scrie si cainele pazeste marii invatati. Se pare ca e suficienta incredere in personalul de la case sa le dea pe mana incasarile, dar nu suficient de mult incat sa le dea si cutterul pe maini. In acelasi timp, cei de pe raion, in grija carora se afla produsele, nu pot fi incarcati cu responsabilitatea de a purta o stampila dupa ei – care oricum nu mai este legal necesara.

In final am masurat vreo 30 de secunde sa ma decid asupra aparatului – hai 1 minut – si vreo 10 minute sa fac formalitatile. Ceea ce consider o aberatie crunta.

Timpul costa. In ofensiva online-ului, offline-ul are o singura arma la dispozitie: timpul pe care si-l petrece omul in magazin sa fie de calitate, nu cantitate. Asta inseamna ca potentialul client sa fie intampinat de vanzatori competenti, care stiu produsele pe care le au la vanzare si sa stie a oferi si alternative viabile. Adica asa cum am nimerit eu. Apoi vine partea a doua. Dupa respectiva discutie, orice secunda petrecuta in plus in magazin este inutila si enervant de irosita daca nu mi se trezeste si retine interesul pentru ceva. Aici intra perfect situatia mea: cele 10 minute ulterioare au fost irosite pentru ca persoana de la casa nu are atributii legate de completarea garantiilor, pentru ca persoana care are atributii cu garantii se ocupa si cu alte chestii si pentru ca, in final, trebuie sa mai pui si o stampila pe nenorocitul de certificat de garantie. Asta este timp irosit pentru mine si pentru angajatii lor. Bineinteles, cred ca publicul inca nu este suficient de educat pentru a intelege/ fi afectat de adevarata dimensiune a problemei si cei care activeaza in offline-ul mare nu iau in calcul timpii astia si potentialul efect de respingere a clientilor pentru ca au de unde alege.

TLDR: birocratia trebuie redusa.

Posted by: zaqk | September 15, 2018

To sex or not to sex

Programarea heirupista a referendumului pe 7 octombrie a aruncat tara in aer. Cele 2 tabere se tem, pe buna dreptate zice fiecare, de rezultatul care ar da castig de cauza celorlalti.

Ultra-conservatorii – in lipsa unui termen mai potrivit, pentru ca nu toti sunt parte a CPF – se tem ca, daca nu trece referendumul, “ei” vor capata curaj sa ceara mai mult: casatorie, adoptie etc.

Ceilalti, pe de alta parte, se tem ca asta e doar primul pas. Acum u-c vor sa aiba control pe cine cum si ce… ma intelegi. Data viitoare vor lua la ochi avortul si cine stie ce alte idiotenii le vor trece prin cap. Drept e si ca Handmaid’s tale e recent in memoria progresistilor si, mai rau si foarte real, procesul se regasteste pe viu in Croatia.

Mie mi se pare ca tabara initiatoare a referendumului isi petrece prea mult timp ingrijindu-se de dormitorul altora si prea putin de al ei.

Tinand cont de specificul tarii, insa e de inteles.

Daca strabati oricare din muzeele satelor din tara vei observa o constanta: caminele familiei traditionale au cel mult 2 camere, din care una este “soba buna”, unde se intra doar de sarbatori sau cand sunt oaspeti. In rest activitatea familiei se desfasoara intr-o singura incapere care e si bucatarie, si dormitor, si baie (adica sala de imbaiere, ca restul e acolo unde arata statisticile). Totusi, chiar si asa, romanii au facut copii si nu unul.

Dat fiind faptul ca u-c se dau de ceasul mortii ca nu cumva copiii lor nevinovati sa nu fie martorii afisarii de afectiune intre doua persoane – multi nu trag linie la cei cu alta orientare sexuala, orice afectiune in public este amendata – cred ca avem de a face cu un popor care nu stie sa isi traiasca viata sexuala si asta ii produce nenumarate nemultumiri. Orice activitate de aceasta natura este strict cu valoare utilitara, de a produce copii, nu exista in nici un caz sexul doar de placere. Cum poti sa te bucuri atunci cand, in aceeasi camera, se mai afla niste generatii? Mai tineti minte pe Ion si Ana ai lui Rebreanu?

Ca atare, cand astfel de timorati sunt pusi fata in fata cu unii care fac sex doar de placere – ca doar de copii nu poate fi vorba intr-un cuplu de acelasi sex – nu le ies calculele. Sistemul lor de valori este dat peste cap si, ca o reactie absolut fireasca a omului la ceea ce nu intelege, vrea sa distruga acel lucru. Drept urmare, au inventat tot felul de metode prin care pot sa le futa – ce ironie – celorlalti existenta.

Posted by: zaqk | September 11, 2018

Ce-o sa zica lumea

Tantrumurile sunt accese de furie ale copilului intre 2 si 3 ani, uneori si 4. Neputand sa se exprime corespunzator in vorbe, cauta alta modalitate, rezultand acel comportament care da fiori pe sira spinarii parintilor implicati. In gestionarea acestui moment sunt 2 variante: il lasi sa se descarce atunci sau incerci sa il linistesti pe moment, asteptandu-te ca sa izbucneasca mai tarziu, preferabil acasa, unde lumea n-o sa mai zica nimic.

Pentru ca, in tara in care curentul este un ucigas in serie sau – cel putin – un factor principal pentru toate bolile de care suferim – ce o sa zica lumea e cel mai important lucru de pe pamant (dupa, bineinteles, protectia fata de curent, ca daca esti mort, nu iti mai pasa ce-o sa zica lumea… sau?)

Ce-o sa zica lumea e expresia fundamentala a superficialitatii individului si, prin extensie, a societatii in intregul ei. Este intruchiparea formelor fara fond. Este vorba doar de aparente. Este aruncarea alandala in dulap a lucrurilor – fara sa fie organizate acolo – doar pentru a le ascunde, sa nu se vada cand ai pe cineva in vizita. Este masina scumpa condusa de individul care alimenteaza de 10 lei si care nu o duce la service ca e prea scump. Este placerea de a-ti afisa eticheta hainelor “da firma”. Este obsesia de a face ceea ce este bine, acest bine fiind dictat de societate, nu de nevoile proprii. Atunci cand societatea in care te invarti are non valori, rezultatul este tragic.

Teama cea mai mare a multor dintre tinerele mame este ca, atunci cand vine cineva in vizita, o sa vada aruncate peste tot scutece – curate, de cele mai multe ori – prosoape, hainute etc. In momentul in care se anunta cineva in vizita incepe o tornada prin casa, se aduna cat se poate de repede totul, sa fie casa prezentabila pentru maretia sa, oaspetele. Degeaba. Indiferent de eforturile depuse, oaspetele va anunta, mai departe, cu satisfactie, ca a fost la “aia si era casa intoarsa pe dos”.  Ia mai duceti-va in origini, va rog frumos!

Acest “ce zice lumea” avea o valoare educativa in trecut, atunci cand aveam siguranta ca lumea este capabila sa discearna intre bine si rau, intre frumos si urat. Ce zice lumea era modalitatea prin care societatea tinea in frau pe cei care voiau sa se abata de la normele de comportament. Problema ca mecanismul asta functioneaza in societatile inchise, unde indivizii sunt crescuti in acelasi sistem de valori. Globalizarea, manifestata inclusiv la nivelul celor mai mici comunitati, face imposibila utilizarea gurii lumii ca mijloc de control. Cel mai vocal se poate impune usor ca lider de opinie si se nasc monstri.

Nu uitati ca intruchiparea gurii lumii a fost, pentru o vreme, Vadim Tudor. Cum ar fi fost sa adoptam cu totii sistemul lui de valori? Nu e ca am avea acum o societate intreaga de indivizi care ar striga pe strada injurii la adresa celor care nu ne plac? Ba da!

Posted by: zaqk | September 7, 2018

Inflatia reala

Ati pus botul la ce va povesteste PSD-ul despre puterea de cumparare a leului? La povestile despre inflatie? Credeti ca totul este ok, ca este roz, ca asa va spune guvernul?

Gresit!

Anul trecut mi s-a cerut pentru o lucrare un pret. Anul asta, cand am contractat, in final, lucrarea, pretul este cu 28% mai mare.

Dar, vai, stai putin, asta e doar o lucrare. Poate furnizorul este afurisit, a schimbat pretul samd. Da, aveti dreptate daca argumentati astfel. E doar o lucrare. Inflatia se calculeaza altfel.

Asa ca sa o luam altfel.

In urma cu vreo 2 luni am ajuns la concluzia ca suma alocata lunar pentru cheltuielile familiei nu mai este suficienta. Urmarind tranzactiile din extrasele de cont am ajuns la concluzia ca ne trebuie o crestere de 30 de procente.

Ceea ce confirma cele spuse mai sus.

Indiferent de cat de mult manipuleaza guvernul datele si statisticile, realitatea dura vine si ne da una peste bot. Din pacate, cei care pun primul botul la bataie sunt cetatenii, guvernantii iresponsabili o duc bine mersi pe banii nostri. Aia putini cat mai sunt, din care ei isi iau partea leului.

Mortii mamii voastre!

Posted by: zaqk | September 1, 2018

De-ale zborului

Imbarcare la Wizzair. Poarta s-a deschis, s-au facut 2 cozi, una pentru pasagerii cu prioritate la imbarcare, cealalta pentru cei fara. Evident, coada a doua este mai lunga. Sunt ultimul in coada cea mai scurta. In spatele meu se pune un grup de 5 persoane. Ii aud discutand: pai da uite la astia – adica cei din coada cu prioritate – s-au bagat in fata. Pai unde-i onoarea mea, eu sa nu ma bag? Ba ma bag. Doamna corpolenta, sursa cuvintelor, este aprobata de ceilalti 4. Nu am inima sa le spun care este scopul cozii respective. De ce sa ii lipsesc de o lectie utila? Mereu invatam in viata. Asa ca, in momentul in care o doamna angajata a aeroportului verifica foile de imbarcare ale celor din rand, ma dau mai aproape de ei. Doamna le explica nedumeritilor cetateni ca nu au ce sa caute la coada respectiva si ca trebuie sa se duca la cealalta. Intre timp, evident, aia s-a dublat. Ii aud bombanind in timp ce se indreapta spre locul lor. Imi reprim un zambet la exterior, dar in interior hohotesc.

Da, stiu, nu e frumos sa razi de raul altora, dar de mentalitatile proaste este chiar dorit.

Ce nu am inteles niciodata este nevoia asta a pasagerilor – cei romani – de a aplauda la aterizare. Inteleg aplauzele si rolul lor. Vrei sa feliciti pe cineva pentru o treaba bine facuta. De aia se dau actorilor, cantaretilor, cei care pot avea si o zi proasta si performeaza mai slab, dar au si zile geniale cand efortul lor merita rasplatit. Evident, nu e cazul pilotilor. Prin natura muncii lor, normalul este perfectiunea. Ei trebuie sa aduca la destinatie un avion cu toti oamenii din el si bagajele lor. Nu e ca si cum am accepta mai putin, sa piarda, de exemplu, pe drum vreun pasager. Cum ar suna asta: Buna ziua, doamnelor si domnilor, va anuntam ca am ajuns la destinatie. Din pacate, insa, pe drum am pierdut vreo 10 din voi. Data viitoare va fi mai bine, promit. In cazul asta nu ai aplauda, nu? Ca doar 10 nu sunt. Deci aplauzele sunt de prisos. La piloti nu exista zile mai proaste. Toate trebuie sa fie perfecte asa ca sa va abtineti de la aplauze.

Mai am o problema si cu aia de se ridica in picioare cum a aterizat avionul. Aeronava inca merge, nu a oprit, usile sunt inchise, dar ei se grabesc sa isi ia bagajele. Se ridica in picioare, se balangane luandu-si gentile din compartimente, stau cu ele in brate. Unde se grabesc? Au supravietuit deja celor mai periculoase clipe ale calatoriei, decolarea si aterizarea, au supravietuit si zborului in sine, acum sunt in avion, pe sol, miscandu-se cu vreo 70 km/h. Ce rau il mai paste pe pasagerul nostru grabit de simte nevoia de a fugi spre usa?

Posted by: zaqk | August 31, 2018

Maneaua diasporei

Maneaua anti diaspora, mai degraba.

Cand Basescu era pe val, un manelist s-a trezit sa cante ceva intru lauda sa. Presedinte jucator, aproape de popor, votat de popor. Autorul nu l-a uitat nici pe Tariceanu, aducand aminte de tradarea acestuia.

Nu poti sa negi faptul ca a surprins bine personajul cu suferintele si reusitele lui.

Acum circula un clip in care un alt manelist le canta de bine celor din PSD. Autorul, de data asta, cere sa vina diaspora ca sa “ne pisam pe ea”. Acelasi fin psiholog al autorului de manea a surprins, acum, personajul colectiv PSD si atitudinea fata de cei din diaspora. Desi personajul oesedist surprins in acea fipmare zice ca se dezice de aceste vorbe, a facut prea putine pentru a le pune capat. Daca ar fi fost onest in pozitionarea sa, m-as fi asteptat sa fi intervenit atuncisa nu se mai cante respectiva mizerie. Faptul ca a tacut nu inseamna decat sanctionarea acestui comportament.

Older Posts »

Categories