Asta ar fi un perfect slogan de campanie pentru, ati zice, Brexit. In afara constrangerilor europene, UK ar avea posibilitatea de a se dezvolta la adevaratul sau potential, similar cu cel de pe vremea cand reprezenta un imperiu deasupra caruia soarele nu apunea niciodata.

Pentru cei o data obisnuiti cu maretia, visarea la revenirea perioadei bogate este un afrodisiac puternic care le intuneca mintile.

Realitatea e ca lumea de acum e diferita (polii de putere sunt mai multi, in secolul 19 SUA erau abia in afirmare, imperiul tarilor nu punea prea multe probleme, blocat fiind in gandirea retrograda si paranoica – caracterizand si acum urmasul sau, China era doar un poppr fara putere samd). In plusz conducatorii de pe atunci erau, prin comparatie, mareti – sau poate doar acum vedem mai des ca imparatul este gol.

In saga sa despre Asia, James Clavell mentiona mereu un concept: “cinstea obrazului”. Personajele, puse in situatii ce pareau imposibil de acceptat, duceau o lupta puternica intre a accepta compromisurile care le contraziceau principiile si a se tine de ele. O alegere ii salva, cealalta le oferea posibilitatea pastrarii cinstei obrazului. Partenerul de negociere, cunoscator al situatiei ii punea in fata, in final, o alegere care ii permitea sa isi pastreze onoarea. Evident pentru el era usor dezavantajoasa, ii scadea din propria cinste a obrazului, dar si asta era o moneda de schimb. Castiga in locul ei recunostinta celuilalt.

UK este acum exact in situatia asta. Prima alegere este Brexitul, ii permite sa isi pastreze principiile, dar o vor arunca in haos economic si va ajunge, in loc sa atinga maretia visata, sa nu mai insemne nimic. Cealalta alegere ar fi sa treaca peste principii si sa ignore votul popular, ramanand in UK. Dar, cum zicea nenea Iancu, intr-o societate fara principii, carevasazica ele nu exista. Cum sa faci inca un referendum fara sa iti calci in picioare tot ceea ce exista?

Solutia ar veni de la partenerul de negociere. UE are, cu siguranta, mai multa cinste a obrazului decat UK. Isi permite sa o stirbeasca putin pentru a-i salva pe britanici de dezastru.

Ramane de vazut cine isi va da seama de asta si modalitatea prin care o vor face.

Pentru ca, orice s-ar zice, maretie in afara UE nu mai exista pentru europeni (fie ei britanici, francezi, germani sau romani)

Advertisements

Prima mea locuinta a fost la etajul 10 intr-un bloc vechi, construit in 76. Am fost sa il vad intr-o dupa-masa tarzie de toamna, pe aproape intuneric. In casa becurile palide abia reuseau sa rupa intunericul si suma de mobile puse alandala prin casa ma impiedicau sa vad, cu adevarat, dimensiunea locuintei. Sau a tragediei.

Fiind locuinta veche nici macar plan de arhitectura nu mai avea asa ca a trebuit sa ma iau dupa ceea ce scria in contractul original de cumparare. Pe langa asta, subminat de sistemul de invatamant mostenit din epoca de trista amintire, nu puteam vizualiza cat inseamna 63 de mp in realitate. La 3 camere.

Eliberata de lucrurile care o faceau sa para mai mare, mi-am dat seama ca locuinta era perfecta pentru un burlac (dormitor, living si birou) sau, cel mult, pentru un cuplu la inceput de drum.

Cand am vandut-o am apelat la o agentie imobiliara. Au venit cu aparate de fotografiat profesionale si au facut poze. Vazandu-le ulterior pe site-ul agentiei, ma intrebam daca are sau nu sens sa vand o locuinta atat de spatioasa, asa de inselatoare erau pozele.

Pana acum vreo 3-4 ani nu era nimeni dispus sa iti arate un plan de situatie. Agentii imobiliari iti luau ochii si mintile cu povesti, cu discutii pe tema cum se poate modifica apartamentul pentru ca sa te convinga. Modificarea locuintei era o chestie – poate inca e – la moda. Fiecare isi facea bugetul ca sa includa si modificari: dam jos un perete, ridicam altul mai incolo, demontam grupul sanitar – ca daca nu e baie completa, mai bine ne lipsim – desfacem camara, ca mai mult mancam in oras samd. Cred ca foarte putine locuinte au scapat furiei romanilor de a le modifica.

Cand umblam dupa locuinta noua, dupa ce i-am prezentat agentului o lista cu cerintele mele, mi-a trimis o lista cu potentiale case care corespund. Surprins de rapiditatea si de disponibilitatea sporita a exact ceea ce doream, am planifcat niste vizite.

Dezamagirea a fost crunta in momentul in care mi-am dat seama ca individul, cu de la sine putere, stabilise sa lase niste criterii la o parte, doar-doar m-o prinde de client. Am indurat cu stoicism o sambata de vara calduroasa, transportat prin hartoape, sa vad locuinte care erau, cu exceptia uneia, toate sub limitele impuse de mine. La sfarsitul zilei i-am spus pe un ton dur ca eu am trimis lista cu cerintele alea cu scopul anume de a nu ma deplasa sa vad o casa care nu ma intereseaza. Evident pus in dificultate agentul a incercat sa o dreaga, spunandu-mi ca, de fapt, asta era modalitatea lui de a intelege ce vrea clientul. Il duce sa vada locuinte care cam corespund cu ce vrea el, ca poate nu sunt chiar asa de batute in cuie, ca diar e vorba si de compromisuri. I-am reamintit ca in mailul in care descriam cerintele am folosit termenul de MINIM. Deci, daca e interesat de ce vreau cu adevarat, acolo este totul. Numai sa citeasca.

L-am instruit ca, daca mai are ceva de aratat, sa imi dea intai un plan. Abia dupa aia decid daca ma misc sau nu sa vad proprietatea.

Urmatoarele 3 sugestii au venit insotite de planuri. Cum au venit, asa s-au dus. Complet ineficient ar fi fost ca sa continuam pe modul lui de lucru si sa ardem benzina degeaba.

Mai nou, anunturile imobiliare sunt insotite si de planul de situatie. Este vorba de eficienta. Probabil multi s-au plimbat aiurea cu cate un nebun ca mine, numai ca sa nu vanda nimic.

In cazul in care nu ati auzit, TSD vrea sa puna in dezbatere publica legalizarea drogurilor usoare precum si legalizarea prostitutiei. Ca orice cadou otravit de la PSD, pe langa astea ii mai framanta si ideea unui impozit progresiv, in care aia cu venituri mici sa fie taxati mai putin, iar aia cu venituri mari, mai mult. Adica, ar spune ei, v-am dat droguri si femei, dati-ne banii! Din nou, la fel ca oricare chestie venind de la PSD, in cele din urma vor renunta la discutia despre bani si prostitutie (ca se umfla pipota-n romanii verzi, care nu vor asa ceva la ei, dar fetele noastre pleaca dincolo si umplu bordelurile germane, elvetiene samd si cu asta nu avem nici o problema, ca nu se intampla aici si, cand vin acasa in vizita la parinti, daca nu zic nimic, sunt tot virgine) si va ramane doar impozitul progresiv pe masa. Dar, despre asta, in alta etapa.

Din USR vine Iulian Bulai care se pozitioneaza, fara echivoc, impotriva acestor lucruri. Pe om il inteleg, l-am urmarit, e mai religios si mai pudic, de felul lui. Insa unde greseste el este ca nu pricepe ca politica trebuie sa o faci pentru oameni, nu impotriva lor si, din acest punct de vedere, e impotriva.

Discutia e lunga. Pe langa aspectele financiare (activitate care acum este ilegala, dar producatoare de profituri imense, poate trece in zona impozitata, deci bani la buget – valabil si pt droguri si pentru sexulet), trebuie sa tii cont de aspectele legate de sanatatea celor ce ofera servicii sexuale si a celor care consuma serviciile (inclusiv drogurile) si de dispozitia cetatenilor pentru a accepta asa ceva. Referendumul CPF a aratat clar cat de departe suntem dispusi sa mergem in a accepta pe cei de langa noi, atat timp cat nu ne deranjeaza. Romanii oricum au vechime in interactiunea pe autostrazi sau in orase, unde le vedem mai peste tot, cu fetitele, deci nimic nou.

Daca e sa fim onesti, trebuie sa acceptam ca e o munca grea, trebuie sa ai stomac sa dai din fundulet pentru un bosorog de 60 de ani care are si el pofte, dar, pentru sumele potrivite, merge orice, dupa cum vedem in jur, la televizor, in ziare, unde ne sar in ochi cupluri care mai degraba par a fi un bunic iesit cu nepoata la plimbare decat doi indragostiti ca la 20 de ani (ea, ca el…)

In alta ordine de idei, ultima reduta a televiziunilor libere a cazut. Impartiabil, ca tot romanul, Digi incepe cu perierea usoara a puterii. Urmeaza sa dispara si CTP de pe sticla.

Si o veste buna: dupa ce au introdus ambalajul cu 30% continut din plante, cei de la Dorna au scurtat cu niste mm sticlele si au subtiat putin filetul si dopul. Nu pare mult, pe unitate, dar daca inmultim cu milioanele de sticle pe care le vand anual, iese o economie substantiala atat pentru ei cat si pentru mediu.

Barbatul tine in mana un trandafir ambalat frumos in ceva chestie de hartie. Langa el, cei doi copii, o fetita de vreo 4 anisori si un baietel cu vreo 2 ani mai mult.

Rontaie fiecare dintr-un corn.

Baietelul se opreste din mancat si intreba: “tata, de ce ai luat floare pentru mama?”

Fetita, atotstiutoare, “ca e ziua fetelor!”.

Tatal, oftand, intervine: “aia e mai incolo!”

Delicios momentul in care Isarescu este intrebat daca BNR s-a imprumutat de la FNI.

Sunt sigur ca Isarescu nu s-a asteptat la intrebarea asta.

Daca as opri textul aici, ar fi un text de scandal, numai bun pentru detractorii BNR, pentru sustinatorii pana in panzele albe ale guvernului inept si, de ce nu, ale PSD.

Isarescu nu se astepta la asa ceva pentru ca intrebarea e stupida. Cand zici ca X se imprumuta de la Y, poporul intelege ca X s-a dus la Y si a zis ca “am nevoie de bani, ma ajuti pana la salariu?”. Asadar e ca si cum Isarescu, reprezentant al BNR – ca pozitia asta conteaza acum, nu faptul ca in momentul respectiv era premier – s-a dus la Vantu si i-a cerut niste bani – ca Vantu avea gramada atunci – pana la urmatoarele incasari din taxe si impozite, ca il are pe al mic la scoala si trebuie sa ii dea bani de sandvis. De fapt situatia, in cazul acestui imprumut, este altul. Ministerul de Finante a avut o emisie de obligatiuni pe carele-a cumparat cine a dorit. Obligatiunile respective se rascumpara la termen platind o dobanda, ca atare cumparatorul a imprumutat emitatorul cu niste bani. Emitatorul nu are nici o treaba sa verifice cazierul sau bonitatea cumparatorului, ca plata se face imediat, deci nu exista riscul de a fugi cineva cu obligatiunile. Putea sa le cumpere si interlopii, totul era absolut legal.

In mintea vulgului insa, se face asocierea lui Isarescu cu pozitia ocupata acum. Daca mergem acum pe strada si intrebam oamenii, sunt sigur ca 9 din 10 care stiu episodul vor retine faptul ca Isarescu si nu Ministerul de Finante a vandut obligatiunile si este periculos acum sa lasam la butoanele BNR pe un om in cardasie cu hotii.

Si asa se trece la subminarea lui Isarescu, numai bine pentru inlocuirea din toamna cu un om de casa.

Inversunarea celor implicati are sens si mai mult cand cauti mai adanc.

In 2020 Romania va fi una in gazdele campionatului european de fotbal.

De regula o astfel de competitie inseamna bani castigati de tara gazda. Daca se face totul cum trebuie, ceea ce nu e cazul.

In situatia noastra, ne va costa mult mai mult decat castigam.

Si in eventualitatea in care vom reusi sa facem vreo cale ferata pana la aeroport care sa aduca la Gara de Nord bucuresteana suporterii, orice avantaj economic pe care l-am avea este eliminat 100% prin pozitionarea in mijlocul orasului a stadioanelor. Ultimele dati cand a avit loc vreo festivitate pe Arena Nationala, toti locatarii din zona (si e o zona mare!) au fost rugati sa nu parcheze pe acolo pentru a permite celor veniti din alte parti sa parcheze. Sau sa permita fluxul mare de oameni sa circule. Etc.

Faptul ca deranjezi locuitorii unui cartier, poate chiar sector bucurestean, nu va fi compensat de cei 10 mii de suporteri ce vor ajunge la stadion, restul fiind blocati ori in aeroport, ori in prezumtivul tren catre gara, ori in gara sau, de ce nu, in haosul traficului capitalei.

Nu stiu cine a decis asta, dar a decis prost. Trebuia sa stam pe craca noastra si sa ne vedem de “treburili tari”.

Zilele trecute, pe langa bataia – bine meritata – pe care si-a incasat-o omul lui Voiculescu, am asistat si la nasterea unei aliante menite a da cu guvernantii actuali de pamant.

Cele doua partide care s-au unit nici ca nu sunt mai diferite unul de altul. Teoretic, ar trebui sa se completeze perfect: USR are infrastructura necesara, are vizibilitate – ca organizatie, are putere politica, castigata cu eforturi multe in ultimii doi ani de tranta cu PSD. Pe de alta parte, PLUS este un partid care se invarte in jurul a catorva persoane. In afara de Ciolos si Voiculescu mai putem numi pe cineva din PLUS, cineva cu notorietate nationala?

Dan Barna a iesit din aceasta negociere cu noi valente de om politic. Ar fi putut, in cel mai dambovitean mod cu putinta, sa profite de slabiciunea viitorului partener si sa negocieze de pe pozitii de forta. Nu l-a ajutat pe Ciolos nici scandalurile in care a fost implicat el si partidul sau in ultima perioada. Pentru oricare alt partid, ar fi fost numai bun de ingerat si de scuipat afara ceea ce nu trebuie. Insa Dan Barna nu a facut asa, cu ochii pe miza mult mai mare si mai importanta a castigarii a cat mai mult in toate alegerile care vin in continuare. Este ferm constient ca PLUS si USR se bat, in mare parte, pe acelasi electorat si, cum fiecare cetatean are doar un singur vot (mai putin aia plimbati cu autobuzele), este mult mai eficient in alianta decat in afara ei.

Retrospectiv vorbind, USR a avut mare noroc cu Nicusor Dan care s-a dovedit a fi marunt in momentul in care s-a pus problema de pozitionare fata de referendumul CPF. Atunci, calare pe cai mari, a crezut ca daca ameninta cu plecarea, USR se va pozitiona exact ca el. S-a dovedit ca acei cai erau cam ponei si ca membri USR nu sunt pesedisti care sa ii planga pe umar lui Dragnea cand el se joaca de-a retragerea.

PLUS, pe de ala parte, are ghinionul de a avea un lider care nu s-a dovedit a fi mizerabil si sa forteze partidul sa-l ejaculeze – apud Vanghelie – cand intra in conflict cu el.

S-ar putea spune ca USR a cedat cand l-au pus pe Ciolos primul pe lista, insa in spatele acestei pozitionari sunt calcule clare, reci, strategice. Ceea ce acum pare a fi o retragere tactica a USR, este, de fapt, strategia pe termen lung. Alianta va exploata la maxim tot ceea ce are, de aceea Dan Barna nici nu apare pe lista pentru ca el este cel din spate, organizatorul, tacticianul, strategul, cel cu vizibilitate minima, care identifica si creste oameni din partid, pregatindu-i pentru functiile mari.

Strategia are avantaje pe toate planurile. Sistemul incetatenit la noi, ca presedintele partidului da premierul in cazul castigarii alegerilor si candidatul la presedintie, este stupid. Teoretic, presedinte de partid este cel care reuseste sa fie un lider. In momentul in care acel lider se duce la Victoria sau la Cotroceni, vaduveste partidul de aportul sau important. In momentul in care omul trimis acolo da gres, daca e seful partidului, partidul o incaseaza 100%. Daca, pe de alta, parte, premierul/ presedintele este un om din partid, sustinut de partid, dar fara sa fie capul partidului, independent pana la un punct, orice ar face acolo este mai usor gestionabil decat in varianta cealalta. Este diferenta, daca vreti, dintre Grindeanu/ Tudose si Dancila (despre care toata lumea stie ca e 100% pe sforile lui Dragnea).

Stiti cine este presedintele republicanilor din State? Dar al democratilor? Nici eu. Dar nu conteaza pentru ca premierii si presedintii sunt piese de schimb, dar partidul nu.

 

Mare scandal acum prin useristi ca a venit unul de care, pana cum, nu stia nimeni, si a inceput sa dea cu PSD pe jos intr-un mod articulat, coerent si cu cifrele in spate. Andrei Caramitru, fratele lui Stefan Caramitru, cel care a avut o mica altercatie cu nora lui Dragnea – ca fiu-su s-a refugiat in casa – si amandoi fii actorului, regizorului de teatru si omului politic Ion Caramitru, s-a bagat in USR si a cunoscut o ascensiune fulminanta, devenind, de departe, figura cea mai vizibila din partid.

Se argumenteaza ca asta nu e modul in care USR comunica, in timp ce Caramitru nu se fereste de cuvinte dure, de admonestari si insulte- fara a fi vulgare. Sustinatorii USR, captivi in mantra “oameni noi”, au impresia ca omul politic de care are Romania nevoie este ca un lord englez, politicos pana la exasperare, cu un calm imperturbabil. Cam asa cum este Dan Barna care nu reuseste sa treaca de 3% si cu care partidul se invarte in jur de 15%.

Gresit. Daca nu cred, sa ii intrebe pe britanici la ce le-a folosit politetea in lupta cu Nigel Farage.

Romanii au dat dovada, si nu doar o data, ca au nevoie de un om care nu se teme sa spuna lucrurilor pe nume. Daca s-ar uita numai putin mai in spate, ar vedea ca Vadim avea sustinatorii lui, un nucleu dur, si ca personajul era de o savoare indubitabila si placuta tuturor, de la vladica la opinca. Ar vedea ca ascensiunea lui Basescu s-a facut printr-un discurs dur, care nu se temea de cuvinte. Omul este vulgar pana peste poate – probabil defect profesional – dar nu se ferea deloc de a da de pamant cu dusmanii politici atunci cand interesul (sau) o cerea. Ce ii lipsea lui Basescu, insa, este originea sanatoasa. Trecutul de dinainte de 89, evolutia de dupa 89, asocierile cu personaje dubioase i-au pus in spinare multe semne de intrebare referitoare la onestitatea lui.

Andrei Caramitru este un hibrid intre “omul nou” al USR si Basescu. Trecutul il recomanda ca un om “self made”, un individ care a reusit prin fortele proprii, prin educatie, prin munca asidua. A ajuns acum la un nivel confortabil de venituri incat sa isi orienteze atentia spre societatea din care face parte si sa incerce si el ceva, orice, ca sa o ducem toti mai bine. Metodele lui de comunicare sunt intinse pe toata plaja, oprindu-se (sper) inainte de a se cobori la nivelul lui Nicolae Serban. Se exprima dur, pe intelesul maselor largi, dar fara a cadea in vulgaritate. Este echivalentul lui “Muie PSD”, dar intr-un mod in care te poti prezenta cu demintate in fata Europei.

Evident ca vor ramane multi care sa il conteste, pe motiv ca “oameni noi”. Este manifestarea doar a neputintei de a face acelasi lucru. A nemultumirilor ca, dupa atatia ani (?) petrecuti in partid, multi nu au reusit sa treaca de nivelul ce chibiti de pe margine. Asta nu e vina lui Caramitru, pur si simplu nu au ceea ce le trebuie. Insa o armata nu e formata doar din generali cu 10 stele, ci si din soldati anonimi care fac ceea ce trebuie.

PSD a inceput sa zgaltaie barca maintare in decembrie anul trecut cand a anuntat ordona ta pe lacomie. Deja situatia era albastruie, dupa maririle necugetate de salarii pentru angajatii statului. Efectele s-au vazut i.ediat, economia a mai primit un pumn in bot, dar ei nu s-au lasat pagubasi.

Cursul se duce pana la tavan, dar ei insista. Dau in stanga si in dreapta, fara discriminare, lovind in BNR, in banci, in firme, in toti cetatenii tarii.

Se poarta ca si cum ar spera sa vina cineva si sa le spuna sa se dea la o parte si sa preia ei greul in locul lor.

Prost e ala care-o face. S-ar repeta doar 2016 din nou.

Zicala cu un “prost care arunca o piatra in apa si zece destepti care se chinuie sa o scoata” nu a fost niciodata mai adevarata decat in cazul Brexit.

Niciodata nu si-a pus nimeni problema de unde are prostul piatra. Suna a intrebare pe care doar Cristoiu ar putea sa o puna insa, trecand dincolo de metafore, trebuie cautat proprietarul adevarat al pietrei.

In Franta se cam banuieste cine detine piatra lui Le Pen sau, in cazul ei, finantarea partidului. Nu cred ca trebuie eliminata legatura slava nici in cazul britanicilor, mai ales tinand cont de paranoia Kremlinului care nu poate dormi linistit pana cand nu detine controlul asupra intregii Europe, de la Atlantic la Urali.

Si pietre in Europa sunt destule.