Am venit in magazin cu temele facute. Cautasem inainte pe internet produsul si doar nevoia de a-l avea AZI m-a adus la magazin.

“Buna ziua, ma intereseaza aparatul asta […]” Incep eu discutia cu doamna de pe raion. In 30 de secunde am aflat ca produsul nu este pe stoc – se poate aduce pe comanda in X zile – dar ca imi recomanda produsul celalalt, similar, dar cu niste functionalitati in plus si, evident, putin mai scump. M-am lasat convins, am luat aparatul si am pornit spre case. Gasesc una goala, ma intampina o domnisoara semi-adormita (o fi fost in club seara trecuta), scaneaza produsul, platesc – contactless, ca bancile au gasit solutia pentru a plati mai repede – bag pinul si dau sa plec. Imi aduc aminte de garantie si emit ipoteza ca e pe baza bonului. Domnisoara spune: “Ah, trebuie sa mergeti pe raion, la colegul care v-a dat podusul.”

Hmm, imi zic. Bine. Asta e. Merg.

Ma duc pe raion, gasesc doamna, dar nu ea imi face garantia. Pornim sa gasim un coleg care e responsabil de garantii. Il gasim, e ocupat cu alt client, ii arata niste saci de aspirator. Astept 2 minute. Deja mi se face cald, transpir din abundenta sub luminile nenorocite din magazinele astora.

Tipul se elibereaza, ma ia in primire. Se uita pe bonul care confirma ca am platit. Se cauta de cutter, il gaseste pe sub noste foi, se munceste putin sa taie ambalajul pentru a ajunge la certificatul de garantie. Il gaseste, se duce la calculator, bate ceva in tastatura, copiaza ceva de pe ecran pe certificat si apoi se intoarce catre mine. Imi cere semnatura intr-un colt, impacheteaza – oarecum – la loc produsul si mi-l da in mana. Multumesc si dau sa plec, isi aduce aminte de ceva: “Trebuie sa mergeti la casa sa va stampileze aici” si imi arata coltul stanga-jos al foii.

Deja situatia e de banc. Ala cu militieni, in care unul stie sa citeasca, altul sa scrie si cainele pazeste marii invatati. Se pare ca e suficienta incredere in personalul de la case sa le dea pe mana incasarile, dar nu suficient de mult incat sa le dea si cutterul pe maini. In acelasi timp, cei de pe raion, in grija carora se afla produsele, nu pot fi incarcati cu responsabilitatea de a purta o stampila dupa ei – care oricum nu mai este legal necesara.

In final am masurat vreo 30 de secunde sa ma decid asupra aparatului – hai 1 minut – si vreo 10 minute sa fac formalitatile. Ceea ce consider o aberatie crunta.

Timpul costa. In ofensiva online-ului, offline-ul are o singura arma la dispozitie: timpul pe care si-l petrece omul in magazin sa fie de calitate, nu cantitate. Asta inseamna ca potentialul client sa fie intampinat de vanzatori competenti, care stiu produsele pe care le au la vanzare si sa stie a oferi si alternative viabile. Adica asa cum am nimerit eu. Apoi vine partea a doua. Dupa respectiva discutie, orice secunda petrecuta in plus in magazin este inutila si enervant de irosita daca nu mi se trezeste si retine interesul pentru ceva. Aici intra perfect situatia mea: cele 10 minute ulterioare au fost irosite pentru ca persoana de la casa nu are atributii legate de completarea garantiilor, pentru ca persoana care are atributii cu garantii se ocupa si cu alte chestii si pentru ca, in final, trebuie sa mai pui si o stampila pe nenorocitul de certificat de garantie. Asta este timp irosit pentru mine si pentru angajatii lor. Bineinteles, cred ca publicul inca nu este suficient de educat pentru a intelege/ fi afectat de adevarata dimensiune a problemei si cei care activeaza in offline-ul mare nu iau in calcul timpii astia si potentialul efect de respingere a clientilor pentru ca au de unde alege.

TLDR: birocratia trebuie redusa.

Advertisements

Programarea heirupista a referendumului pe 7 octombrie a aruncat tara in aer. Cele 2 tabere se tem, pe buna dreptate zice fiecare, de rezultatul care ar da castig de cauza celorlalti.

Ultra-conservatorii – in lipsa unui termen mai potrivit, pentru ca nu toti sunt parte a CPF – se tem ca, daca nu trece referendumul, “ei” vor capata curaj sa ceara mai mult: casatorie, adoptie etc.

Ceilalti, pe de alta parte, se tem ca asta e doar primul pas. Acum u-c vor sa aiba control pe cine cum si ce… ma intelegi. Data viitoare vor lua la ochi avortul si cine stie ce alte idiotenii le vor trece prin cap. Drept e si ca Handmaid’s tale e recent in memoria progresistilor si, mai rau si foarte real, procesul se regasteste pe viu in Croatia.

Mie mi se pare ca tabara initiatoare a referendumului isi petrece prea mult timp ingrijindu-se de dormitorul altora si prea putin de al ei.

Tinand cont de specificul tarii, insa e de inteles.

Daca strabati oricare din muzeele satelor din tara vei observa o constanta: caminele familiei traditionale au cel mult 2 camere, din care una este “soba buna”, unde se intra doar de sarbatori sau cand sunt oaspeti. In rest activitatea familiei se desfasoara intr-o singura incapere care e si bucatarie, si dormitor, si baie (adica sala de imbaiere, ca restul e acolo unde arata statisticile). Totusi, chiar si asa, romanii au facut copii si nu unul.

Dat fiind faptul ca u-c se dau de ceasul mortii ca nu cumva copiii lor nevinovati sa nu fie martorii afisarii de afectiune intre doua persoane – multi nu trag linie la cei cu alta orientare sexuala, orice afectiune in public este amendata – cred ca avem de a face cu un popor care nu stie sa isi traiasca viata sexuala si asta ii produce nenumarate nemultumiri. Orice activitate de aceasta natura este strict cu valoare utilitara, de a produce copii, nu exista in nici un caz sexul doar de placere. Cum poti sa te bucuri atunci cand, in aceeasi camera, se mai afla niste generatii? Mai tineti minte pe Ion si Ana ai lui Rebreanu?

Ca atare, cand astfel de timorati sunt pusi fata in fata cu unii care fac sex doar de placere – ca doar de copii nu poate fi vorba intr-un cuplu de acelasi sex – nu le ies calculele. Sistemul lor de valori este dat peste cap si, ca o reactie absolut fireasca a omului la ceea ce nu intelege, vrea sa distruga acel lucru. Drept urmare, au inventat tot felul de metode prin care pot sa le futa – ce ironie – celorlalti existenta.

Tantrumurile sunt accese de furie ale copilului intre 2 si 3 ani, uneori si 4. Neputand sa se exprime corespunzator in vorbe, cauta alta modalitate, rezultand acel comportament care da fiori pe sira spinarii parintilor implicati. In gestionarea acestui moment sunt 2 variante: il lasi sa se descarce atunci sau incerci sa il linistesti pe moment, asteptandu-te ca sa izbucneasca mai tarziu, preferabil acasa, unde lumea n-o sa mai zica nimic.

Pentru ca, in tara in care curentul este un ucigas in serie sau – cel putin – un factor principal pentru toate bolile de care suferim – ce o sa zica lumea e cel mai important lucru de pe pamant (dupa, bineinteles, protectia fata de curent, ca daca esti mort, nu iti mai pasa ce-o sa zica lumea… sau?)

Ce-o sa zica lumea e expresia fundamentala a superficialitatii individului si, prin extensie, a societatii in intregul ei. Este intruchiparea formelor fara fond. Este vorba doar de aparente. Este aruncarea alandala in dulap a lucrurilor – fara sa fie organizate acolo – doar pentru a le ascunde, sa nu se vada cand ai pe cineva in vizita. Este masina scumpa condusa de individul care alimenteaza de 10 lei si care nu o duce la service ca e prea scump. Este placerea de a-ti afisa eticheta hainelor “da firma”. Este obsesia de a face ceea ce este bine, acest bine fiind dictat de societate, nu de nevoile proprii. Atunci cand societatea in care te invarti are non valori, rezultatul este tragic.

Teama cea mai mare a multor dintre tinerele mame este ca, atunci cand vine cineva in vizita, o sa vada aruncate peste tot scutece – curate, de cele mai multe ori – prosoape, hainute etc. In momentul in care se anunta cineva in vizita incepe o tornada prin casa, se aduna cat se poate de repede totul, sa fie casa prezentabila pentru maretia sa, oaspetele. Degeaba. Indiferent de eforturile depuse, oaspetele va anunta, mai departe, cu satisfactie, ca a fost la “aia si era casa intoarsa pe dos”.  Ia mai duceti-va in origini, va rog frumos!

Acest “ce zice lumea” avea o valoare educativa in trecut, atunci cand aveam siguranta ca lumea este capabila sa discearna intre bine si rau, intre frumos si urat. Ce zice lumea era modalitatea prin care societatea tinea in frau pe cei care voiau sa se abata de la normele de comportament. Problema ca mecanismul asta functioneaza in societatile inchise, unde indivizii sunt crescuti in acelasi sistem de valori. Globalizarea, manifestata inclusiv la nivelul celor mai mici comunitati, face imposibila utilizarea gurii lumii ca mijloc de control. Cel mai vocal se poate impune usor ca lider de opinie si se nasc monstri.

Nu uitati ca intruchiparea gurii lumii a fost, pentru o vreme, Vadim Tudor. Cum ar fi fost sa adoptam cu totii sistemul lui de valori? Nu e ca am avea acum o societate intreaga de indivizi care ar striga pe strada injurii la adresa celor care nu ne plac? Ba da!

Ati pus botul la ce va povesteste PSD-ul despre puterea de cumparare a leului? La povestile despre inflatie? Credeti ca totul este ok, ca este roz, ca asa va spune guvernul?

Gresit!

Anul trecut mi s-a cerut pentru o lucrare un pret. Anul asta, cand am contractat, in final, lucrarea, pretul este cu 28% mai mare.

Dar, vai, stai putin, asta e doar o lucrare. Poate furnizorul este afurisit, a schimbat pretul samd. Da, aveti dreptate daca argumentati astfel. E doar o lucrare. Inflatia se calculeaza altfel.

Asa ca sa o luam altfel.

In urma cu vreo 2 luni am ajuns la concluzia ca suma alocata lunar pentru cheltuielile familiei nu mai este suficienta. Urmarind tranzactiile din extrasele de cont am ajuns la concluzia ca ne trebuie o crestere de 30 de procente.

Ceea ce confirma cele spuse mai sus.

Indiferent de cat de mult manipuleaza guvernul datele si statisticile, realitatea dura vine si ne da una peste bot. Din pacate, cei care pun primul botul la bataie sunt cetatenii, guvernantii iresponsabili o duc bine mersi pe banii nostri. Aia putini cat mai sunt, din care ei isi iau partea leului.

Mortii mamii voastre!

Imbarcare la Wizzair. Poarta s-a deschis, s-au facut 2 cozi, una pentru pasagerii cu prioritate la imbarcare, cealalta pentru cei fara. Evident, coada a doua este mai lunga. Sunt ultimul in coada cea mai scurta. In spatele meu se pune un grup de 5 persoane. Ii aud discutand: pai da uite la astia – adica cei din coada cu prioritate – s-au bagat in fata. Pai unde-i onoarea mea, eu sa nu ma bag? Ba ma bag. Doamna corpolenta, sursa cuvintelor, este aprobata de ceilalti 4. Nu am inima sa le spun care este scopul cozii respective. De ce sa ii lipsesc de o lectie utila? Mereu invatam in viata. Asa ca, in momentul in care o doamna angajata a aeroportului verifica foile de imbarcare ale celor din rand, ma dau mai aproape de ei. Doamna le explica nedumeritilor cetateni ca nu au ce sa caute la coada respectiva si ca trebuie sa se duca la cealalta. Intre timp, evident, aia s-a dublat. Ii aud bombanind in timp ce se indreapta spre locul lor. Imi reprim un zambet la exterior, dar in interior hohotesc.

Da, stiu, nu e frumos sa razi de raul altora, dar de mentalitatile proaste este chiar dorit.

Ce nu am inteles niciodata este nevoia asta a pasagerilor – cei romani – de a aplauda la aterizare. Inteleg aplauzele si rolul lor. Vrei sa feliciti pe cineva pentru o treaba bine facuta. De aia se dau actorilor, cantaretilor, cei care pot avea si o zi proasta si performeaza mai slab, dar au si zile geniale cand efortul lor merita rasplatit. Evident, nu e cazul pilotilor. Prin natura muncii lor, normalul este perfectiunea. Ei trebuie sa aduca la destinatie un avion cu toti oamenii din el si bagajele lor. Nu e ca si cum am accepta mai putin, sa piarda, de exemplu, pe drum vreun pasager. Cum ar suna asta: Buna ziua, doamnelor si domnilor, va anuntam ca am ajuns la destinatie. Din pacate, insa, pe drum am pierdut vreo 10 din voi. Data viitoare va fi mai bine, promit. In cazul asta nu ai aplauda, nu? Ca doar 10 nu sunt. Deci aplauzele sunt de prisos. La piloti nu exista zile mai proaste. Toate trebuie sa fie perfecte asa ca sa va abtineti de la aplauze.

Mai am o problema si cu aia de se ridica in picioare cum a aterizat avionul. Aeronava inca merge, nu a oprit, usile sunt inchise, dar ei se grabesc sa isi ia bagajele. Se ridica in picioare, se balangane luandu-si gentile din compartimente, stau cu ele in brate. Unde se grabesc? Au supravietuit deja celor mai periculoase clipe ale calatoriei, decolarea si aterizarea, au supravietuit si zborului in sine, acum sunt in avion, pe sol, miscandu-se cu vreo 70 km/h. Ce rau il mai paste pe pasagerul nostru grabit de simte nevoia de a fugi spre usa?

Maneaua anti diaspora, mai degraba.

Cand Basescu era pe val, un manelist s-a trezit sa cante ceva intru lauda sa. Presedinte jucator, aproape de popor, votat de popor. Autorul nu l-a uitat nici pe Tariceanu, aducand aminte de tradarea acestuia.

Nu poti sa negi faptul ca a surprins bine personajul cu suferintele si reusitele lui.

Acum circula un clip in care un alt manelist le canta de bine celor din PSD. Autorul, de data asta, cere sa vina diaspora ca sa “ne pisam pe ea”. Acelasi fin psiholog al autorului de manea a surprins, acum, personajul colectiv PSD si atitudinea fata de cei din diaspora. Desi personajul oesedist surprins in acea fipmare zice ca se dezice de aceste vorbe, a facut prea putine pentru a le pune capat. Daca ar fi fost onest in pozitionarea sa, m-as fi asteptat sa fi intervenit atuncisa nu se mai cante respectiva mizerie. Faptul ca a tacut nu inseamna decat sanctionarea acestui comportament.

Speriati de scaderea natalitatii, un grup de parlamentari a decis ca femeile cu copii sa iasa mai repde la pensie. Solutia e ideala pentru ca, in primul rand, pensia nu se plateste acum, ci peste vreo 30 de ani. Ori, intre timp, hat, se pot intampla multe: se anuleaza legea, moare femeia, dispare tara etc. Deci e pielea ursului din padure promisa unui individ care pune botul la promisiuni electorale.

Daca ar fi cu adevarat ingrijorati de scaderea natalitatii, ar cauta solutii aplicabile ACUM. Care sunt problemele de baza?

1. Lipsa de crese si gradinite. Institutii din alea decente unde ai incredere sa iti lasi copilul, acolo unde se duce si se joaca, iese in curte la aer, invata chestii.

2. Sistemul educational ineficient. In afara celor putini care chiar isi mai fac treaba, ministerul de resort are in subordine incompetenta crasa. Nu cred ca este un domeniu in care sa fim mai prost ptegatiti decat educatia

Viitorul? Da-l in pizda ma-sii!

3. Sanatatea. Nu mai e nimic de zis acolo

Suntem in groapa si unii arunca de deasupra pamant pe noi.

4. Banii. Pentru ca da, banii sunt necesari. O femeie care ramane acasa sa creasca copilul renunta la niste venituri timp de 2 ani. Uneori asta inseamna reducerea nivelului de trai al familiei (creste numarul de indivizi, scad veniturile etc). Textele patriotarde nu isi au locul acum. Daca vrem cat mai multe femei sa faca copii, trebuie sa nu simta greutati financiare. Altfel nu va merge decat pe scurt timp si, cel mult, pentru 1-2 copii. Ori noi avem nevoie de vreo 3-4 pe familie ca sa supravietuim ca tara.

Zaqk.ro nu mai exista. De cand s-a impus taxa anuala pentru domeniile din Romania, am decis sa anulez domeniul. Adica nu voi plati, ca atare din 10 august va fi sters. Raman cu gazduirea inca o vreme, ca e platita, nu de alta. In rest, wordpress e gratuit. Inca…

Asta e asa, ca fapt divers. Chestia e ca frecventa postarilor mele nu justifica o astfel de investitie si nu e vorba de a avea o sursa de venit, ca nu e cazul, la cele cateva zeci de vizite zilnice – in zilele bune, atunci cand guvernul face o prostie si toata lumea vrea sa citeasca absolit tot ce se scrie pe tema respectiva. Problema e ca acest guvern le comite asa de des incat am ajuns, cu totii, la saturatie. Ne inunda cu incompetenta incat nu mai avem rabdare sa citim pe marginea problemei. Luam la cunostinta si gata. Uitam, ca avem o memorie scurta si repede stergem amintirile neplacute.

Dar cred ca e natura umana, altfel nu ar face fata solicitarilor.

De ce este locul Romaniei in Europa?

Intrebare simpla, raspuns complex.

Pe oricine ai intreba o sa iti bage o poliloghie despre cum mentaliati comune, prezenta in spatiu, despre cum Europa nu e completa fara Romania. Despre rolul istoric al Romaniei in fata hoardelor turce (asta e de aia de batut cu caramida-n piept, imi place la nebunie!) samd.

Vax. Raspunsul este foarte simplu. Caragiale l-a inventat pe cetateanul turmentat care reprezinta chintesenta romanului: ar vrea, dar nu stie ce si cu cine, asa ca sta intr-o stare permanenta de incetosare mintala.

Si acum vedeti aici, pe Juncker, ditamai presedintele Comisiei Europene. E beat, e clar ca-i de-al nostru. Ce alta dovada mai vreti?

Am o prietena foarte implicata in strangerea de semnaturi pentru campania “Fara Penali”. Din cand in cand imi ofera o mostra de gandire a celor care trec pe la cort sa semneze, cu citate ale celebrilor anonimi.

Astfel, unul a justificat ca nu semneaza pentru ca el nici la tv nu se uita, un fel de politica a strutului care si-a bagat capul in pamant si, daca el nu vede coruptia, coruptia nu are cum sa il afecteze pe el. Altii, revansarzi, mai degraba accepta furtul de miliarde de euro din bani publici atata timp cat Iohannis este presedinte, cerand celor din cort ca “intai luati-l pe Iohannis”.

Abordari naive, copilaresti.

Mult mai interesanta mi s-a parut opinia unui batran care nu a semnat pentru ca Rotschild conduce lumea de 500 de ani. Interesanta si trista. Ce a vrut autorul sa spuna cu asta?

In primul rand, el se inseala. O cautare rapida pe Google iti spune ca patriartul familiei Rotschild (Mayer Amschel Rothschild ) a infiintat banca lui in 1760. Deci sunt doar 258 de ani, nu 500. Foarte important este sa stabilesti faptele corect, pentru ca altfel poti fi contrazis usor si argumentele tale demontate facil. Pe de alta parte, omul are dreptate, la modul general. Statele incapabile sa isi gestioneze finantele se indatoreaza finantistilor care, prin bancile pe care le au, sunt in stare a finanta deficitele structurale ale acestor structuri. Intrebarea e de ce nu sunt in stare statele sa se intinda cat le tine plapuma? Pentru ca statele sunt conduse de oameni care vor sa se mentina la putere cu orice cost, fara sa ii intereseze generatiile viitoare, ci doar prezentul. Ce fac oamenii astia pentru asta? Pai promit, la fel cum s-a promis si in Romania, marea cu sarea, cainii cu covrigi in coada, luna de pe cer si soarele de la apus. Insa, din pacate, nimic din toate astea nu ar prinde daca oamenii ar pune o prima intrebare: DE UNDE BANI? Si de acolo sa mentina tirul intrebarilor pana in panzele albe.

Pana cand oamenii nu se trezesc, Rotschilzii vor conduce lumea.  Si prin Rotschild nu ma refer strict la cei care poarta numele asta. Poate intelegeti ce vreau sa spun.