Posted by: zaqk | July 3, 2018

La moartea sistemului


Calin Farcas a fost unul din pacientii pe care sistemul de sanatate romanesc i-a condamnat. Intai la boala, apoi la moarte.

Sistemul national este pe duca. Nu zic doar de cel de sanatate, ci tot. Toata tesatura tarii este intinsa la maxim si incepe sa paraie, pe ici, pe colo, cand va ceda de tot.

Un pod s-a surpat imediat dupa ce pe el a trecut un tren. Au avut zile aia, ca daca se surpa exact cand erau ei pe pod?

Un al nu stiu catalea bou (de data asta feminin) a mai cauzat un accident pe autostrada, ca a intors neregulamentar. Autostrada si a intoarce? Incompatibile din start. Dar noi suntem tara in care se merge pe contrasens, pe autostrada, si o facem repede, sa nu ne prinda politia. Uneori ne prinde moartea prima data.

Culegem ce am semanat. Trei decenii am votat promisiuni desarte, stiind ca nu se vor indeplini, stiind ca suntem mintiti in fata. O vreme ne-am amagit la gandul ca nu ne atinge nimeni in bula noastra. Ne-am inselat, nu scapa nimeni. O vreme ne-am justificat alegerea prin “face ceva si pentru popor”. Numai ca nu au facut nimic in afara de a arunca, precum la cersetori, niste faina si zahar. Daca ar fi facut, raurile ar fi fost sistematizate si inundatiile nu ar fi fost asa devastatoare.

Nu tipa aia cu tricoul scris la alegerile din 2016 s-a pisat pe el de vot. Ea doar a tras concluziile. De mictionat am facut-o cu totii,.

Acum ne iese pe nas!

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Categories

%d bloggers like this: