prima data cand am ajuns in bucuresti, mi-a fost asa de teama ca o sa treaca trenul mai departe, incat ultimii 20 de kilometri i-am facut pe coridorul vagonului. nu imi venea sa cred ca, de fapt, acolo se termina linia si nu mai merge nimic inainte, eventual doar inapoi. era cald, bagaje multe, eu eram un pustan de vreo 15 ani trimis de parinti cu pachete la fratele mai mare.
am mai mersi si de alte dati si de fiecare data, cand ieseam din gara de nord, involuntar imi trecea un gand prin minte: cate masini de bucuresti pe aici. ca prostii lui rebreanu. asemanator am patit si cand am ajuns prima data in germania. numai ca acolo erau masini de germania nu de bucuresti. ce sa faci, copil.
nu m-am dus niciodata cu avionul la bucuresti. nici nu as face-o. mai bine stau in masinuta mea frumos – chiar daca sunt prins in trafic – decat sa platesc la un taxi sa ma duca unde am nevoie. mai bine ma simt stiindu-ma in control, fie el si static, decat sa ma duca unul unde vrea. mai bine… da, mai bine.
ultima data cand am fost acolo a fost un tur de forta. am plecat din timisoara vineri, am oprit undeva peste noapte, am plecat dimineata spre bucuresti. pe la 10 eram la intrare in militari, prins in ambuteiaj, cu rezervorul de motorina gol (am zis ca nu o sa fie probleme), transpiratiile ma treceau de zor ca mi-era teama ca se opreste caruta in drum si trebuie sa umblu dupa canistra cu motorina, coada, claxoane, pietoni, nebunie. am scapat in cele din urma, becul ardea in bord parca si mai mult, aratandu-mi ca nu mai are … nu mai e nimic. la prima statie (petrom) am oprit si am alimentat cu 10 litri – nu voiam mai mult ca imi strica planurile cu promotia cu mingile de fotbal de la omv. asta era sambata. seara, petrecere. pana pe la 4 dimineata. a doua zi, trezirea la 8, nu ca trebuia ci ca nu am mai putut dormi. seara la 7 am plecat catre vestul tarii. pe la 2 noaptea ajungeam la parintii mei, rupt de oboseala, ultimii 80 de km i-am facut in spatele unui camion lenes care imi intepa ochii cu pozitiile lui. ingrozitor. extenuat. am dormit lemn pana la 7 dimineata, cand telefonul m-a trezit: trebuia sa ma sui in masina, sa mai bag 100 de km ca sa ajung la lucru. ceva ma atragea foarte puternic catre birou in ziua aceea… 
